Facultatea de Litere

Universitatea de Stat din Moldova

Misiunea

Misiunea Facultății de Litere este pregătirea specialiștilor în domeniul filologiei, traductologiei și pedagogiei de înaltă calificare, atât în limbile materne (română și rusă), cât și în limbile străine moderne precum engleza, franceza, germana, spaniola și italiana. Pregătirea specialiștilor are loc la cele trei cicluri universitare: licență, master și doctorat. Studenții Facultății de Litere au posibilitate să realizeze stagiile de practică pedagogică sau de specialitate în diverse licee, instituții publice și private, cu care facultatea a încheiat acorduri de colaborare. De asemenea, studenții facultății au posibilitatea să consulte literatura de specialitate din Biblioteca Austriacă, Centrul de Cultură Britanică, Centrul de Studii Americane, Centrul de Reușită Universitară. În Centrele de Limbă Poloneză și Turcă se țin cursuri pentru doritorii de a însuși o nouă limbă. Prin diversitatea programelor academice propuse, atât la licență, cât și la master, Facultatea de Litere oferă studenților un traseu educațional care reprezintă nu doar o rampă de lansare într-o carieră de succes, dar și o cale de modelare a personalității lor, ca viitori specialiști filologi, prin experiențe de neuitat, relații interumane bazate pe respect și apreciere, colaborări cu semeni de peste hotare și mobilități academice, o atmosferă de învățare stimulativă și benefică spiritelor creative.

Nouțăți și Anunțuri

Reuniune cu studenții anului I

Întâlnirea studenților anului I cu decanatul Facultății de Litere și șefii de departamente va avea...

Cazare în cămin în anul de studii 2022-2023

Studenții care solicită cazare în cămin pe perioada anului academic 2022-2023 urmează să trimită cererea de...

Oferta educațională a Facultății de Litere 2022

Domeniul general de studii: Științe ale educației Filologie LICENȚĂ:  180 credite de studii – 3...

Programului de master Traducere și interpretare de conferințe acreditat de ANACEC

Programul de master Traducere și interpretare de conferințe (120 ECTS) a fost acreditat de Agenția...

Forma mentis: Jean – Jacques Rousseau. Atelier de (re)Lectură reflexivă a culturii europene

Departamentul Literatura Universală și Comparată, Facultatea de Litere, organizează atelierul: Forma mentis: Jean – Jacques Rousseau...

Colocviu național in honorem Ion GUȚU

Departamentul de Lingvistică romanică și comunicare interculturală vă invită să luați parte la lucrările Colocviului...

Contactează-ne!​

    Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved