Миссия
Misiunea Facultății de Litere este pregătirea specialiștilor în domeniul filologiei, traductologiei și pedagogiei de înaltă calificare, atât în limbile materne (română și rusă), cât și în limbile străine moderne precum engleza, franceza, germana, spaniola și italiana. Pregătirea specialiștilor are loc la cele trei cicluri universitare: licență, master și doctorat. Studenții Facultății de Litere au posibilitate să realizeze stagiile de practică pedagogică sau de specialitate în diverse licee, instituții publice și private, cu care facultatea a încheiat acorduri de colaborare. De asemenea, studenții facultății au posibilitatea să consulte literatura de specialitate din Biblioteca Austriacă, Centrul de Cultură Britanică, Centrul de Studii Americane, Centrul de Reușită Universitară. În Centrele de Limbă Poloneză și Turcă se țin cursuri pentru doritorii de a însuși o nouă limbă. Prin diversitatea programelor academice propuse, atât la licență, cât și la master, Facultatea de Litere oferă studenților un traseu educațional care reprezintă nu doar o rampă de lansare într-o carieră de succes, dar și o cale de modelare a personalității lor, ca viitori specialiști filologi, prin experiențe de neuitat, relații interumane bazate pe respect și apreciere, colaborări cu semeni de peste hotare și mobilități academice, o atmosferă de învățare stimulativă și benefică spiritelor creative.
Новости и Объявления
(Română) Reuniune cu studenții anului I
Понедельник августа 22nd, 2022Обьявления(Română) Cazare în cămin în anul de studii 2022-2023
Среда августа 17th, 2022Обьявления(Română) Oferta educațională a Facultății de Litere 2022
Понедельник июня 20th, 2022Обьявления(Română) Programului de master Traducere și interpretare de conferințe acreditat de ANACEC
Четверг мая 12th, 2022Новости(Română) Forma mentis: Jean – Jacques Rousseau. Atelier de (re)Lectură reflexivă a culturii europene
Понедельник мая 9th, 2022Обьявления(Română) Colocviu național in honorem Ion GUȚU
Вторник мая 3rd, 2022ОбьявленияСвязаться с нами!
Карта
Факультеты
Контакты
- +373 22 244 810
- 9:00 - 17:00
- Universitatea de Stat din Moldova str. Alexei Mateevici 60, MD-2009
- rector@usm.md
- integritate@usm.md
Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved
Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved


Română
English